Despre proiect

Acest site a fost realizat în cadrul proiectului cultural cu componentă pronunțată de cercetare LIPOVA – SURPRINZĂTOARE, pus în practică de Asociația „Arad – Trecut, Prezent și Viitor” și susținut de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul de arhitectură, prin contractul nr. 1515 din 13.12.2024.

Prin acest proiect se urmărește promovarea la nivel regional, național și transfrontalier a istoriei, arhitecturii, valorilor locale și a tradițiilor zonei orașului Lipova din județul Arad. În acest scop membrii proiectului vor realiza un volum cu trimiteri punctuale spre spațiul virtual (această pagină web, cod QR), prin care să fie promovat patrimoniul cultural, arhitectural al Lipovei.

Proiectul a fost deja prezentat la Lipova, Arad și Timișoara, în cadrul unor dezbateri cu participarea membrilor comunităților locale, a membrilor proiectului, a autorităților locale, a unor cercetători și alți oameni de cultură. Cu acest prilej s-a discutat despre cele mai potrivite modalități de valorificare eficientă a patrimoniului cultural și arhitectural local, ca parte a unei strategii de branding de oraș.

În încheierea proiectului va fi organizată o conferință în cadrul căreia vor fi prezentate toate rezultatele acestuia.